Acasă Actualitate Gabriel Diaconu, aproape liber…

Gabriel Diaconu, aproape liber…

74

Fost viceprimar al Slatinei în perioada 2004-2006, fost preşedinte al Partidului Liberal Democrat Olt, fost prim-vicepreşedinte al PDL Olt, Gabriel Diaconu, om de afaceri, încarcerat în prezent în Penitenciarul de la Târgu-Jiu, unde execută o pedeapsă privativă de libertate în urma unui dosar fără prejudiciu, legat exclusiv de activitatea sa de viceprimar al Slatinei, este la un pas să fie liber.
Asta după ce, condamnarea definitivă şi punerea în executare a mandatului de reţinere a început în primele zile ale lui decembrie 2012, pentru patru ani. Diaconu ar putea fi unul dintre beneficiarii intrării în vigoare a noului Cod Penal. Conform acestuia, se produce o reducere a pedepselor pentru unele infracţiuni, iar legea penală românească se aplică după principiul celei mai favorabile norme.
Practic, în speţa lui Gabriel Diaconu se va reţine noua prevedere legislativă, care, coroborată cu pedeapsa în sine, îi dă acestuia dreptul la eliberare condiţionată, după ce a executat o parte însemnată din pedeapsă (un an şi două luni). Pentru asta, Diaconu trebuie să treacă de o comisie, unde se va discuta fiecare caz în parte din cadrul Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor. Pe lângă el, de această măsură, la nivel naţional, din 31.000 de deţinuţi, ar putea beneficia de prevederile noului Cod Penal peste 6000 de persoane.

1 COMENTARIU

Dă-i un răspuns lui Ion Ion Renunțați la răspuns

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.