Acasă Actualitate Vai de tine, biată ţară!

Vai de tine, biată ţară!

83

În ultima vreme, trupele de politruci de la putere, din opoziţie sau de pe aiurea au înnebunit şi au declanşat „războiul”. Se acuză reciproc, se înjură cu un dezmăţ nemaiîntâlnit, dezlănţuind cea mai înverşunată campanie de minciuni, încercând să-şi ascundă incompetenţa şi spaima pentru viitor.

S-a terminat cu speranţele şi liniştea din ţară, căci guvernanţii s-au angajat într-o cumplită maimuţăreală şi nu se mai satură să ne împartă ţara cu neruşinare.
În această vară, am călătorit în multe ţări europene şi, dincolo de interesul sportiv (HUNGARORING – Formula 1) şi cel turistic, am căutat să înţeleg cum trăiesc oamenii. Am constatat că oamenii îşi văd calmi de treburile lor, nu stau toată ziua la TV să se uite în gura preşedintelui sau altor guvernanţi. Nu există televiziuni de casă, dar există autostrăzi formidabile, construite uimitor de rapid, şi nu în ritm de melc, de 50 kilometri în şapte ani.. etc. Aşadar, sunt ţări normale în care oamenii trăiesc normal.

La noi, în schimb, actualitatea înseamnă „cazuri şi scandaluri” alimentate zilnic de cei care pretind că nu conduc cu concursul larg al televiziunilor de casă, duse la nivel de „băcănie”. Toţi se feresc ca „dracu de tămâie” să vadă că perspectivele sunt sumbre: creşterea generală a preţurilor, diminuarea veniturilor, costul serviciilor, şomajul în creşetere, eşecul economic şi câte şi mai câte…
Văzându-i cum se manifestă, rămâi perplex şi te gândeşti imediat că „beneficiază” de o enormă nesimţire şi se mişcă mereu între „ilegalităţi şi imoralităţi”. Ei mimează doar realitatea, clamează ipocrit şi cu viclenie şi „au” doar viitor, nu şi prezent.
Îţi dai seama că s-a ajuns la un „punct fierbinte” când în politica românească şi în viaţa publică lipsa de raţiune a atins cote absurde. Asta, în timp ce problemele economice şi sociale s-au agravat, iar venirea iernii, creşterea preţurilor, gâlceava pe proiectul de buget şi „toate” se vor transforma în răni şi mai mari pentru ţară.

Mă cutremur la gândul că, după 1989, marea neşansă a ţării noastre a fost conjuraţia nulităţilor, iar incompetenţa, populismul şi corupţia au „înflorit”.
Nu mă sfiesc să spun că mă gândesc, nu doar la impostorii mărunţi, ci chiar la cei care sunt în vârful piramidei politice. Ei dovedesc că pot „trăi uşor” pe seama sistemului capitalist, chiar dacă nu şi-au bătut capul prea tare cu şcoala, chiar dacă nu se spetesc la serviciu, chiar dacă nu sunt competitivi. E de ajuns să te „orientezi”, să intri şi să-ţi faci gaşcă, pentru că apoi totul „merge ca uns”.
Această „JUNTĂ A NULITĂŢILOR”, sprijinită de „căpuşi de partid şi de stat”, nu face nimic util, se ocupă cu fel de fel de „sforării” încurcând toate lucrurile curente din ţară.

Cel care a fost la un moment dat numit PREŞEDINTELE NORDULUI a devenit un fel de BAU-BAU – jucător, şi pentru a demonta acuzaţiile după care ar fi vinovat de câte-n lună şi-n stele a devenit în ultima vreme şi arbitru şi procuror, şi judecător, întâiul economist al ţării, fermier model etc.
Nu înţeleg nici azi ce experiment a vrut să facă în urmă cu ani, cu investirea unor anonimi de a forma guverne, respectiv, un consilier de la BNR şi un primar de sector din Bucureşti. Poate se înscria în perdelele de fum pe care le aruncă în lupta sa cu adversarii, pe care probabil, că îi consideră un fel de „deşeuri politice”, pe care, dacă ar putea i-ar mătura cu plăcere.
În ultima vreme, deşi este evident că nu este dictator, este însă, în contextul democraţiei, la PUTERE, vorbeşte de parcă ar fi în OPOZIŢIE, organizează fie „DECLARAŢII”, fie „ediţii speciale” la TELEVIZIUNEA DE CASĂ şi critică GUVERNUL, PARLAMENTUL, POLIŢIA, JUSTIŢIA şi tot ce se mai nimereşte. Într-adevăr, să fii opozantul propriei puteri este o performanţă unică în istoria democraţiei.
Folosindu-se de „acordul de coabitare”, „şeful” vrea să-i ţină în şah pe „următorii doi”, cu diferite teme, fie că este vorba de privatizare, fie că deseori comentează plagiatul de la adevăr la bâlci. Faptul că mângâie ceea ce se cheamă PMP, este o ghicitoare privind VIITORUL după 2014, dar apariţiile tot mai des la TV ca „preşedinte-comentator” ne fac să ghicim…

Celălalt lider se aseamănă cu primul, căci amândoi, la TV, au discursuri „tari”, care au un unic scop: DEZBINĂ. Acesta abundă vorbe multe, încurcate, jurăminte încălcate.. Merge orice abureală şi mizează pe faptul că lumea iartă şi uită, fie şi scandalul doctoratului.
Luând modelul căpitanului de navă, care „şterge pe jos” cu ai săi, liderul în cauză vorbeşte totodeauna ofensat, face ironii de şcolit la fără frecvenţă, fentează ieftin, „face aroganţe” şi surâde şmecher.
În ultimul timp, apare foarte des la televiziunea de casă, vorbeşte mult, face declaraţii de câteva ori pe zi cu te miri ce subiecte, başca multe ore de talk-show la anumite televiziuni. E bine de ştiut că nici un şef de stat ori de guvern din lume nu vorbeşte atât. Conţinutul ultimelor „ieşiri” este „polemic”, cu „duşmanul” care nu-l lasă să guverneze, se pierde în detalii, revine, o suceşte, astfel încât cetăţeanul nu pricepe mare lucru.
A dovedit că, poate datorită guvernării mediocre, nu e capabil să vorbească la obiect pe teme majore, nu poate susţine o dezbatere adevărată pe chestiuni substanţiale, iar glumiţele „nu ţin”. Cu alte cuvinte, pentru guvernarea proastă nu poţi să dai vina pe „şiretul de la pontofi”!
Un lider adevărat nu poate fi duplicitar (vezi ROŞIA MONTANĂ!), nu subestimează reacţia străzii, nu evită dialogul şi mai ales nu fuge de răspundere pasând-o altcuiva.
Strădania de a face pe simpaticul cu jurnaliştii, „zâmbetele către popor”, nu-ţi dau dreptul să fii arogant şi dur, pe de o parte, iar pe de altă să te faci că nu vezi mişmaşurile pe care presa le semnalează c-ar fi chiar în propriul guvern şi propriul partid.
De aceea, sunt „mulţi” care spun că pentru toate acestea, dar şi pentru plagiat, chiar dacă subiectul a murit, un asemenea lider nu e bun de „şef”.

Al treilea lider, în ultima vreme, recurge la un fel de băţoşenie, are o retorică goală, căci în discursurile sale e greu să identifici vreo urmă de idee, chiar dacă vorbeşte inflamat.
Ultimele sale declaraţii îl arată într-o degringoladă accentuată (ba la PUTERE, ba în OPOZIŢIE), „nici călare, nici pe jos, nici în car, nici în căruţă”.
Laudă şi critică, în acelaşi timp, acelaşi personaj, dar nu ştie în ce direcţie trebuie să o apuce. Poate i se trage de la REFERENDUM, când promitea că se va retrage din politică dacă…
De multe ori, adică, foarte des, deşi nu ştie ce să spună, vorbeşte pentru a nu rămâne de „căruţa” declaraţiilor politice. Nu poţi să nu observi că în ultimele ieşiri la rampă, liderul în cauză ne anunţa ca un profet că va fi noul preşedinte, şi, chiar dacă a dovedit ca interimar că nu ştie „cu ce se mănâncă” asta, promite că o să înveţe.
Pe de altă parte, cel în cauză, este „curat”, căci nu poţi să reproşezi ceva cuiva care „nu mută un pai” de colo până colo, cuiva care nu munceşte sigur nu greşeşte.
„Gurile rele” se întrec în a spune că doarme mult, ba chiar prea mult, iar unii mai hâtrii îl „mângâie” că a vrut să fie pre repede preşedinte şi nu a putut, iar ca profesor cu o facultate prelungită nu prea i-a plăcut.

Ori, atunci, aceste realităţi ar trebui să determine chiar şi TELEVIZIUNILE DE CASĂ să-şi pună întrebări şi să reflecteze la efectul producţiilor lor, la răspunderea pe care o au faţă de telespectatori, dar şi faţă de ei înşişi.
Piaţa televizuală să înceteze a evolua între cele două extreme „băieţi buni” şi „băieţi răi”, că altfel vor fi tot mai mulţi care s-au săturat şi preferă „sfârşitul lumii”, socotind că liderii noştri îşi sabotează propria ţară.

Aşadar, suntem o ţară care nu are noroc de lideri sau este doar o chestiune de noroc?

de prof. Ion Pătraşcu – Slatina

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here