Acasă Editorial Un microbuz pentru şcoala de la Crîmpoia. E mult? E puţin?

Un microbuz pentru şcoala de la Crîmpoia. E mult? E puţin?

70

Românii cred că sunt inventatorii democraţiei. Până la urmă, cel care a chemat minerii în Piaţa Universităţii, să-i altoiască pe protestatarii din ’90 şi ’9,1 s-ar putea să aibă dreptate. Originalitatea acestui sistem social românesc trebuie implementată din când în când, fie cu forţa, fie cu multă nesimţire. Practicile acestor 24 de ani au arătat cum stau lucrurile. Atunci când cineva vrea să ajungă la putere, promite şi pe mă-sa şi pe tac’su. Când ajunge acolo, uită şi de neam şi de bun-simţ şi începe să creadă că e alesul lui Dumnezeu.
La unii, apucătura asta devine patologică, iar potrivit practicilor medicale, unii chiar s-au vindecat. Sau mimează această stare…
Memoria, bat-o vina. Îmi amintesc şi acum discursuri despre dreptate, adevăr, echitate, rostite de unii şi de alţii. Cu puţină atenţie s-ar putea înjgheba o culegere. De texte literar-artistice, cum evoluează minciuna la români. Însă, cine mai are timp să scrie literatură astăzi? Parcă ieri auzeam pe cineva spunând că va fi un lider al tuturor oltenilor, că se va apleca într-un mod sprecial asupra problemelor din comunităţile conduse de opoziţie, pentru a demonstra oamenilor din aceste sate că ştie să fie un reprezentant al tuturor nevoilor, şi nu va face niciodată paravan în jurul oamenilor săi, fără a ţine seama şi de ceilalţi. Ăia situaţi dincolo de gardul roşu. Acolo unde este nevoie, din când în când, şi de mâna autorităţilor judeţene, de puterea celor centrale, pentru a rezolva lucruri curente.
Aşa stau lucrurile, în peisajul de mai sus, la Crîmpoia, aproape de graniţa Oltului cu prea-luminatul judeţ al preafericitului, prea-inculpatului Liviu Dragnea.
Aici, şi cred că am mai scris cândva, există viaţă şi dincolo de PSD. Poate mai multă speranţă de viaţă decât au alţii în localităţi conduse de fruntaşii pe ramură, de cei care bagă apă şi fac lucrări de canalizare în sate unde doi moşnegi şi trei băbuţe aşteaptă pensia şi moartea. Neştiind de-a cărei sosire să se bucure mai repede. E problema aia cu priorităţi şi prioritizări, auzită, cred, de la un candidat liberal pe care l-a promovat Crin Antonescu să nu mai candideze.
La Crîmpoia e o şcoală. Una în care, nu o să vă vină să credeţi, învaţă vreo cinci sute de copii. Frumoşi, deştepţi, isteţi cât cuprinde, care visează să plece de acasă. Unii să se facă oameni la Bucureşti, alţii să ajungă măcar până în Spania. Aici, indiferent cât de multe poate face primarul Ionel Mirea pentru ai locului, şi chiar face, în ciuda celor care sunt la putere, e nevoie de un microbuz, necesar ca mâna aia de sare pe care o pune gospodina atunci când frământă o pâine.
Însă, la judeţ, atunci când mai vine din când în când o raţie de autobuze, pentru că în România consumul de autobuze şcolare e… raţionalizat, ele se împart corect, la primarii puterii, cei care au urgentă nevoie de o dubă transport persoane, care trebuie să fie folosită şi pentru echipa de fotbal, şi să servească interesului comunităţii, atunci când este vorba de o nuntă sau de aniversarea cuiva din aparatul propriu. Se dau ca pâinea caldă, dar de fiecare dată, atunci când e vorba de Crîmpoia, pe oamenii ăştia îi sare rândul. Pentru că, aşa cum scrie trei rânduri mai sus, în România este o democraţie originală, în care se aplică un principiu vechi de când lumea: „Dacă nu eşti cu noi, eşti împotriva noastră”! Iar sensul acestei expresii îl moştenesc reprezentanţii stângii socialiste contemporană de la bunicii lor materni, cei pe care îi întâmpina Ana Pauker, veniţi cu tancurile să ne salveze de monştrii partidelor istorice. Exact acele partide istorice care astăzi guvernează, călare pe ţeava tancului.
Şi, uite aşa, fără să aibă vreo vină, copiilor din Crîmpoia li se interzice un drept. De către factorii de decizie, cei care iau cele mai bune măsuri în interesul poporului…

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here