Acasă Actualitate Festivalului de Muzică Uşoară „Radu Şerban” – Ediţia a XIV- a, un...

Festivalului de Muzică Uşoară „Radu Şerban” – Ediţia a XIV- a, un real succes la Caracal

312

Primăria municipiului Caracal, alături de Consiliul Local şi Centrul Cultural Municipal din localitate au organizat, cu succes, pe parcursul a trei zile: 27, 28 şi 29 septembrie, Festivalul Naţional de Muzică Uşoară „Radu Şerban” – Ediţia a XIV-a.

Trei zile de cântec şi voie bună
Aşa cum era de aşteptat, după două zile, în care concurenţii înscrişi şi-au demonstrat talentul, măiestria şi priceperea în ale cântatului, în ultima zi de spectacol, duminică, 29 septembrie a.c., cei mai buni dintre cei buni au primit şi recompensa oferită de organizatori, cu premii în valoare totală de peste cinci mii lei. În altă ordine de idei, mai trebuie spus că deşi Gala Laureaţilor s-a desfăşurat pe o vreme total nefavorabilă, ce a făcut ca publicul spectator să fie prezent în număr foarte mic, alta a fost situaţia în primele două zile, atunci când concurenţii i-au încântat şi le-au cântat caracalenilor şi nu numai…

Rodica Tudor, câştigătoarea marelui trofeu
Duminică, spre seară, printre alte premii şi diplome, primarul municipiului Caracal, Eduard Claudiu Ciocăzanu, a înmânat trofeul Festivalului de Muzică Uşoară „Radu Şerban”, ediţia a XIV-a, câştigătoarei de anul trecut a Festivalului de la Mamaia, Rodica Tudor din Mărginenii de Jos, judeţul Prahova.

În rest, mai trebuie spus că recitalurile susţinute pe parcursul celor trei zile ale festivalului de Anda Adam, Andreea Bălan şi Alex Velea au făcut ca atmosfera atât din spatele scenei, cât şi din faţa acesteia să se încingă, tinerii venind într-un număr destul de mare petru a putea urmări îndeaproape prestaţiile acestora.
În final, iată care au fost şi premianţii Festivalului de Muzică Uşoară „Radu Şerban” – Ediţia cu numărul XIV, Caracal 2013:
Menţiune şi Premiul Presei – Eduard Sanda din Caracal
Mentiune – Ioana Milculescu, Corabia
Premiul de popularitate – Mihai Răduinea, Bucureşti
Premiul Special al Juriului – Delia Popescu, Craiova
Premiul III – Andreea Dumitru, Bucureşti
Premiul II – Andreea Vasile, Craiova
Premiul I – Adriana Gavrilă, Călăraşi
Trofeul Festivalului de Muzică Uşoară „Radu Şerban”, ediţia a-XIV-a, Caracal 2013, Rodica Tudor

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.